Principiul -non bis in idem- ( nu de două ori pe acelaşi) este unul de aplicaţie generală. Potrivit acestui principiu o faptă săvîrşită cu vinovăţie de către o perosoană nu poate fi sancţionată de două ori.
Conform articolului 35 paragraful 2 p. b:
„Curtea nu reţine nici o cerere individuală introdusă în aplicarea art. 34, dacă...
b) ea este în mod esenţial aceeaşi cu o cerere examinată anterior de către Curte sau deja supusă unei alte instanţe internaţionale de anchetă sau de reglementare, şi dacă ea nu conţine fapte noi.”
Această condiţie de admisibilitate are ca scop împiedicarea adresării unor cereri ale aceluiaşi reclamant cu privire la aceleaşi fapte.
Va fi cerere “în mod esenţial aceeaşi” dacă are aceleaşi părţi, se referă la acelaşi obiect şi fond. Cererea nu trebuie să nu conţină un litigiu care a for deja examinat de Curte sau de către o instanţă internaţionale de anchetă sau de reglementare (ex. Comitetul pentru drepturile omului).
Fapte noi.
Această restricţie nu se aplică dacă au apărut fapte noi. În principiu, situaţiile unor fapte noi pot fi:
a) cererea a fost respinsă pentru neepuizarea recursului intern. După epuizarea de căii de recurs intern, reclamantul mai adresează o a doua cerere, astfel întrunind condiţia epuizării căilor de recurs interne;
b) dacă s-a introdus o cerere la Curte referitor la durata excesivă de examinare a unei cauze într-o procedură judiciară internă, (ceea ce contravine art. 6(1) al Convenţiei), însă curte a respins această cerere, motivînd că instanţa nu a depăşit termenul rezonabil. Dacă după ce a fost respinsă cererea la
Curte, iar procedura judiciară internă a continuat, depăşind limitile unui termen rezonabil de examinare, aceasta poate constitui un fapt nou.
