Pretentia vadit nefondata

Introdusă din raţiuni de economie procedurală, condiţia inadmisibilităţii plângerilor care sunt în mod vădit nefondate s-a dovedit extrem de utilă pentru a evitarea sufocarea Curţii cu miile de plângeri introduse . Lipsa de fundament poate să constea fie într-o lipsă de probe care să susţină starea de fapt expusă de către reclamant – situaţie care apare frecvent în materia tratamentelor inumane sau degradante, fie într-o lipsă de justificare juridică.

În ceea ce priveşte faptul că această lipsă de argumente trebuie să fie vădită, fosta Comisie a făcut unele precizări importante. Astfel, o plângere este inadmisibilă atunci când, nici măcar în aparenţă, nu se poate degaja existenţa unei violări a drepturilor fundamentale ale reclamatului . La acest stadiu al procedurii, instanţa europeană nu face o examinare pe fond a cauzei, ci se limitează la a verifica dacă nu cumva este exclusă existenţa vreunei violări a Convenţiei. Din contră, atunci când cauza ridică probleme de fapt sau de drept ori care prezintă un interes general pentru interpretarea Convenţiei, plângerea va fi declarată admisibilă .

Dacă regulile expuse mai sus au fost apreciate favorabil de către doctrină, modul de aplicare concretă a lor şi „succesul” de care s-a bucurat această prevedere au fost intens criticate. Chiar de la prima vedere, se poate constata faptul că, în lumina existenţei unei aparenţe de încălcare a Convenţiei, este greu de susţinut că peste 90 % dintre plângerile introduse nu conţin aparenţa vreunei violări. În acest context, se dă frecvent drept exemplu o cauză în care decizia de inadmisibilitate s-a luat cu 6 voturi contra 4 , iar cei care au susţinut opinia majoritară erau divizaţi în raport de motivul inadmisibilităţii . În aceste condiţii, este, şi în opinia noastră, greu de vorbit despre o lipsă de fundament vădită. Se mai poate aduce drept argument în susţinerea acestei critici aproape unanime faptul că, de multe ori, motivarea inadmisibilităţii este extrem de vastă, ceea ce ar exclude posibilitatea unei netemeinicii vădite, ori faptul că uneori au fost respinse plângeri ca fiind în mod vădit nefondate, pentru ca, ulterior, situaţii identice să conduc la decizii de constatare a violării Convenţiei .

În conformitate cu art. 35 al Convenţiei,
„Curtea declară inadmisibilă orice cerere individuală introdusă în aplicarea articolului 34, atunci când ea consideră cererea incompatibilă cu dispoziţiile Convenţiei sau ale protocoalelor sale, în mod vădit nefondată …”
Cererile „în mod vădit neîntemeiate”în interpretările făcute de Curte, sunt cererile care nu relevă nuci un posibil temei din care ar putea rezulta existenţa unei violări a Convenţiei.
Pretenţiile vădit neîntemeiate pot fi:
- pretenţiile sunt bazate pe fapte, dar aflate în imposibilitate de a fi întemeiate;
- insuficienţa probelor prezentate de reclamant;
- pretenţiile nu se referă la violare unui drept prevăzut de Convenţie;
- reclamantul a încetat de fi „victimă” a unei încălcări a Convenţiei.

Incompatibilitate cu prevederile convenţiei.
Cererile nu trebuie să fie adresate în afara cîmpului de aplicare a Convenţiei, deseori acestea includ cauzele în care reclamantul este în afara jurisdicţiei satelor parte la Convenţie.
Cererea pentru a fi admisibilă trebuie să fie adresată împotriva unui stat, şi nu împotriva particularilor, organizaţiilor neguvernamentale, cu excepţia cazurilor cînd Statul a fost demonstrat vinovat pentru pretinsa încălcare.